Cărțile de vizită au început să-și facă apariția în societate încă din secolul al XVII-lea, când vizitatorii care făceau apeluri sociale, lăsau note scrise de mână acasă la prieteni care nu erau acasă. Însă primele cărți de vizită au apărut, se pare, în China, în secolul al XV-lea.

În anii 1760, clasele superioare din Franța și Italia, lăsau cărți de vizită decorate cu imagini pe o parte, și un spațiu gol pentru a scrie o notă pe cealaltă parte. Ca o adopție din Franța, cărțile de vizită au fost numite une carte d’Adresse între anii 1615-1800, și apoi a devenit carte de visite sau visiteur, cu apariția fotografiei la mijlocul secolului al XIX – lea.

Stilul s-a răspândit rapid și în rândul aristocrației europene și americane. Până în secolul al XIX-lea, aveau nevoie de cărți de vizită pentru a-și menține statutul social sau pentru a se deplasa în societate.

Aceste cărți mici, de dimensiunea unei cărți de vizită moderne, conțineau de obicei numele proprietarului și uneori o adresă. Unele cărți de vizită includeau ornamente rafinate gravate, litere în relief și steme fantastice.

Cu toate acestea, forma standard de carte de vizită din secolul al XIX-lea în Regatul Unit era o carte simplă, cu nimic mai mult decât numele purtătorului pe ea. Uneori se putea adăuga numele unui club pentru domni, dar adresele nu erau incluse.

Cardurile de vizită erau lăsate la domiciliu, trimise persoanelor fizice sau schimbate personal în diverse scopuri sociale. Întreaga procedură depindea de existența unor servitori care trebuiau să deschidă ușa și să primească cărțile. Însă, dacă o carte era lăsată cu un colț întors, aceasta indica faptul că a fost lăsată în persoană mai degrabă, decât de un servitor.

Cardurile de vizită au devenit pe parcurs un instrument indispensabil al etichetei, cu reguli sofisticate care guvernează utilizarea acestora. Convenția esențială era aceea că o primă persoană nu se aștepta să vadă o a doua persoană în casa acesteia, fără să-și fi lăsat mai întâi cartea de vizită la casa respectivei persoane (cu excepția cazului în care era invitată).

La părăsirea cardului, prima persoană nu se aștepta să fie admisă inițial, în schimb știa că ar putea primi un card acasă, ca răspuns din partea celeilalte persoane. Acest lucru ar fi servit drept semnal că o vizită personală și o întâlnire acasă ar fi binevenite. Pe de altă parte, dacă nu ar fi apărut niciun card, sau dacă un card ar fi fost trimis într-un plic, o vizită personală ar fi fost astfel descurajată.

*

Astăzi, cartea de vizită nu mai este o caracteristică universală a vieții clasei mijlocie superioare și a clasei superioare, care a fost cândva în Europa și America de Nord.

Mult mai frecventă este acum cartea de vizită în care datele de contact, inclusiv adresa și numărul de telefon, sunt esențiale.

~ * ~

AȘADAR, TU AI NEVOIE DE O CARTE DE VIZITĂ?

~ * ~

ÎȚI MAI RECOMAND ȘI ACESTE 3 SERVICII

LOGO / SIGLE / EMBLEME
(IDENTITATE VIZUALĂ)

VOUCHERE PERSONALIZATE
(DTP ȘI PREPRESS)

CARDURI PERSONALIZATE
(DTP ȘI PREPRESS)